Mărimea ideală a tocurilor este de cinci centimetri. Sfaturile creatorului de pantofi Manolo Blahnik

Mărimea ideală a tocurilor este de cinci centimetri. Sfaturile creatorului de pantofi Manolo Blahnik
Publicat: 25/04/2019, 11:23

Designerul spune că nu a văzut „niciodată” pantofi care să se compare, din punctul de vedere al calității, cu cei pe care îi creează el, că este mult „gunoi în jur” în ceea ce privește încălțămintea și că înălțimea ideală a unui toc este mică, astfel încât să permită corpului să se miște natural.

„Doamne, am văzut atâta gunoi în jur, atât de mulți pantofi oribili. Există un pantof Balenciaga care seamănă cu un cal. Nu, nu cu un cal, caii sunt superbi. Seamănă cu un animal monstruos. Oribil”, a declarat acesta pentru publicația The Times.

„Am văzut (la alți designeri, n.r.) toți pantofii pe care i-am creat în ultimii zece ani. Exact ca ai mei, dar nu ai mei”, a mai spus acesta.

„50 de milimetri este tocul ideal. Este ușor să pășești și încă ai acea mișcare naturală a corpului”, este de părere Blahnik.

Acesta și-a mai exprimat speranța ca mănușile să revină din nou în tendințe. „Aparțin unei alte epoci. Alt tip de educație. Altă clasă socială. Nu știu cum se numește asta”, a declarat Blahnik.

Spaniolul Manuel „Manolo” Blahnik Rodríguez, în vârstă de 76 de ani, este un designer de pantofi extrem de celebru, fondatorul brandului care îi poartă numele. Creațiile sale exclusiviste sunt purtate de vedete din lumea întreagă, precum ducesa Meghan de Sussex și Sarah Jessica Parker, starul serialului „Sex And The City”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?